Efectul de drenaj limfatic fara sa mergi la salon. Cum il poti obtine? Iata ce spun specialistii!
- Detalii
Drenajul limfatic este una dintre procedurile cele mai des intalnite in cadrul saloanelor de remodelare corporala. Aceasta procedura se poate face manual sau prin intermediul unor aparaturi speciale, iar efectele sale sunt extrem de benefice corpului uman.
Prin drenaj limfatic manual sau chiar prin cel cu aparatura puteti obtine o circulatie mult mai buna, iar acest tratament ajuta si la intarirea sistemului imunitar. Eliminarea toxinelor din corp este mult mai rapida prin intermediul unui astfel de tratament, iar el este benefic si pentru intensificarea curentului limfatic din organism.
Cum poti obtine efectul unei sedinte de drenaj limfatic fara a mai apela neaparat la un salon?
Fiind o procedura atat de cautata si cu foarte multe beneficii, a fost studiata intens de catre specialisti. Iar acestia au ajuns la niste concluzii absolut surprinzatoare. In urma unui studiu s-a demonstrat ca exista anumite fructe care ascund in ele capacitati fenomenale de a produce efecte de drenaj limfatic in corp.
Astfel, cu ajutorul unor cure bazate pe aceste fructe, transportarea limfei in organism s-ar realiza mult mai usor, crescand circulatia si fluidizand lichidul limfatic.
Despre ce fructe este vorba?
Specialistii au descoperit ca o serie de fructe au aceasta capacitate de a-ti asigura o sedinta de drenaj limfatic fara a mai apela la un specialist. Insa, bineinteles ca efectele vor fi mult mai scurte si pe termen lung aceasta nu este o varianta.
Coarnele sunt printre fructele care te pot ajuta in acest sens. Ele au anumite beneficii cunoscute inca din vechime in ceea ce priveste organismul uman si functionarea acestuia.
Coarnele sunt un supliment grozav, ce influenteaza pozitiv toate glandele si amelioreaza echilibrul glicemiei in sange, regland si procesele metabolice in curele de slabire.
Coarnele au de asemenea un efect energizant, stimuleaza pofta de mancare si combate anorexia, problemele digestive, enterocolita si intoxicatiile.
Iata asadar o solutie rapida, eficienta si gratuita pentru a te bucura de efectele benefice ale drenajului limfatic.
Te invitam sa citesti alte subiecte din sanatate si pe InformatiaZilei.net
Gardenia Residence - cel mai nou concept imobiliar dezvoltat de către Gross & Gross Construct S.R.L. prin compania Meir Invest S.R.L.
- Detalii
Dezvoltatorul imobiliar Gross&Gross Construct SRL anunță lansarea pe piata imobiliară clujeană a unui nou concept imobiliar modern, de tip german - Gardenia Residence - amplasat in zona Borhanci, Cluj-Napoca.
Acest proiect este vândutîn exclusivitate cu comision 0% de cătreagenția Welt Imobiliare.
Gardenia Residence se află la doar câteva minute de centrul oraşului Cluj-Napoca, în zona de vile a Borhanciului. Acest proiect se construieşte pe un teren de 21.000 mp şi se pregăteşte să devină o adevărată comunitate, în care locuitorii își vor regasi confortul, siguranțași modernitatea unei case la care au visat.
Îmbinând armonios 4 imobile cu 64 de apartamente, 28 de vile cu grădină, spaţii comerciale destinate serviciilor publice şi grădiniţă pentru copii, cu pasaje pietonale şi garaje subterane, toate acestea se integrează într-un mod plăcut cu împrejurimile, generând spaţii naturale ideale pentru promenadă.
Dezvoltatorul acestui proiect oferăgratuit viitorilor locuitori ai ansamblului un parc privat închis cu suprafaţa de 3600 mp. Acest ansamblu imobiliar este amenajat astfel încât să fie o oază de relaxare şi de bucurie atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici.
Imobilele din Gardenia Residence vor avea un regim de înălţime redus, S+P+2E+ER.Cele 4 imobile vor fi dotate cu lifturi silenţioase cu cabine şi uşi din inox. Intrarea în complex se va face pe un drum privat, dotat cu barieră.
Apartamentele cu 2 camere din Gardenia Residence au suprafeţe cuprinse între 52.00 mp şi 63.89 mp, iar cele cu 3 camere, între 65.72 mp şi 97.59 mp. Întreaga suprafaţă a fost gândită pentru a fi utilizată la maximum, astfel că apartamentele au compartimentare open space, living cu bucătărie, plus unul sau două dormitoare. Fiecare apartament dispune de terase ale căror suprafeţe ajung până la 68 mp. Apartamentele vor conferi, pe lângă suprafaţa vastă a teraselor, panorame de neuitat asupra oraşului şi a împrejurimilor.
Pentru colectarea deșeurilor s-a optat pentru un sistem modern, discret, selectiv de platforme subterane conceput în Austria.
Membrii acestei adevărate comunităţi vor putea să se bucure de tot ceea ce oferă acest ansamblu la începutul anului 2018. Imobilele vor fi predate la stadiul de semifinisat, pregătite pentru a fi finisate după bunul gust şi exigenţa viitorilor locatari.
Gross & Gross Construct SRL
Compania Gross & Gross Construct a fost înfiinţată în anul 2002 de către un grup de dezvoltatori imobiliari din Israel, având o expertiză strategică de peste 30 de ani în acest domeniu si proiecte imobiliare pe piata locala si in Israel.
Welt Imobiliare SRL
Welt Imobiliare este o agenţie imobiliară din Cluj Napoca care activează cu succes pepiaţa de profil începând din anul 2003. Prin calitatea serviciilor oferite, Welt Imobiliare şi-acâştigat încă de la începutul activităţii un bun renume, fiind azi o firma importantă şi respectată în Cluj Napoca.
Sezonul cald se apropie, iar animalele tale au nevoie de masinile de tuns animale de la EvolutiaDan
- Detalii
Daca sezonul rece nu impune niciun fel de preocupare in ceea ce priveste ingrijirea blanii animalelor, sezonul cald am putea spune ca este destul de problematic in acest sens, mai ales atunci cand vorbim despre animale a caror blana creste in mod regulat. Ingrijirea corespunzatoare a unui animal nu se opreste strict la modalitatea de hrana pe care o administram si nici la calitatea acesteia, ci aceasta presupune si o preocupare pentru tot ceea ce inseamna ingrijirea blanii. Cele mai multe dintre animalele care se regasesc in cadrul fermelor necesita o ingrijire constanta a blanii, fapt pentru care avem nevoie de o masina de tuns profesionala.
Tunsul animalelor este o activitate destul de comuna, chiar si in cadrul fermelor moderne avand in vedere ca o blana sanatoasa inseamna totodata si o productie mult mai insemnata. EvolutiaDan este unul dintre magazinele in cadrul caruia regasesti cea mai variata gama de masini de tuns animale de calitate care vor transforma tunsul acestora intr-o reala placere.
"Tunsul joaca un rol deosebit de important in ceea ce priveste sanatatea animalelor din cadrul fermelor si de cele mai multe ori o ingrijire neconforma a acestora este motivul pentru care o productie poate scadea drastic. Din acest motiv, noi recomandam tuturor clientilor nostri sa utilizeze intotdeauna masini de tuns profesionale pentru cele mai bune rezultate. Noi suntem mandri ca am reusit sa diversificam portofoliul magazinului nostru intr-atat de mult incat clientii nostri sa aiba posibilitatea de a alege produsele pe care ei le considera cele mai potrivite pentru activitatea pe care o desfasoara” a declarat managerul magazinului online Evolutiadan.ro.
Adapatoare animale - Evolutiadan.ro
Specialistii in domeniu recomanda sa alegem intotdeauna masini de tuns animale de calitate care respecta toate normele necesare unui tuns facil si eficient. O masinade tuns animale slaba calitativ nu doar ca rezista putin, insa transforma simultan tunsul acestora intr-un real calvar. Blana animalelor creste destul de repede, mai ales in timpul verii cand temperaturile sunt extrem de ridicate, fapt pentru care va trebui sa ne asiguram ca lungimea acesteia este intotdeauna cea potrivita.
www.evolutiadan.ro este unul dintre cele mai complexe magazine online care pune la dispozitia clientilor cea mai diversificata gama de solutii pentru zootehnice, de la diverse adapatoare pentru animale, pana la cele mai sofisticate masini de tuns animale pe care le puteti achizitiona la preturi cu totul si cu totul speciale.
Pregatirea mesei pentru intreaga familie
- Detalii
Atunci cand faci parte dintr-o familie numeroasa, pregatirea meselor poate deveni o problema, caci trebuie sa satisfaci gusturile tuturor. Tu parca ai manca un pui la cuptor, cei mici vor nuggets din piept de pui, iar tati ar incerca niste carnati. Grea decizie, dar pentru ca tu esti bucatarul iscusit, trebuie sa iei o decizie care sa multumeasca pe toata lumea.
De cele mai multe ori pustii iau micul dejun pe drumul spre scoala, iar voi va treziti cu mult inaintea lor pentru a le pregati pachetelul si nu apucati sa mancati impreuna. Pranzul este deseori servit la scoala de catre cei mici si la birou de catre voi, cina ramanand singurul moment cand toata lumea se strange in jurul mesei. In societatea de astazi, care este tot timpul in miscare si evoluare, masa de seara a devenit momentul prielnic pentru membrii familiei sa se stranga laolalta si sa isi povesteasca intamplarile de peste zi. Asa ca aceasta este ocazia potrivita sa pregatesti ceva bun, pe placul tuturor.
Cheama-ti micile ajutoare in bucatarie si apucati-va de treaba. Este foarte important pentru o familie ca toti membrii ei sa se implice atunci cand vine vorba de pregatirea mesei, cu atat mai mult cu cat in restul timpului fiecare are propriile treburi de facut: ba o tema, ba un mail de raspuns. Daca nu obisnuiti sa gatiti impreuna, poate ca ar fi un moment bun sa testati cum v-ati descurca in echipa. Puteti sa va impartiti in doua tabere, iar una dintre echipe sa se ocupe de prepararea primului fel de mancare sau a aperitivului, in timp ce celeilalte ii revine de gatit felul principal. Desertul vine bonus din partea lui mami care a avut grija dinainte sa pregateasca ceva bun. Cei mici, indiferent de varsta pe care o au, trebuie implicati in mai toate activitatile casnice, astfel vor simti ca si ei contribuie cu ceva la bunastarea intregii familii.
Acum ca ati stabilit taberele si ce veti pregati, puteti sa va apucati de treaba. Prima echipa, cea responsabila de aperitive, are la dispozitie salamul de Sibiu, preferatul intregii familii, si legume proaspete. Cea de-a doua echipa, responsabila de felul principal pe mancare, are la dispozitie Puiul Familist pentru a pregati o cina savuroasa si delicioasa. Nu trebuie sa fie un concurs intre voi, dar putina competitie nu strica. Rezultatul final va fi cu siguranta unul de care va veti bucura cu totii si pe care il veti savura printre povesti si zambete.
Ce pregatesti pentru masa atunci cand ai invitati surpriza?
- Detalii
Nu de putine ori ni s-a intamplat sa venim seara de la serviciu si sa ne lungim pe canapea, cu gandul sa comandam ceva rapid de mancare, pentru ca nimeni nu are chef de gatit feluri elaborate. Dar ce te faci atunci cand iti vin prietenii intr-o vizita surpriza? Nu trebuie sa intri in panica, pentru ca au venit pregatiti cu merinde proaspete si savuroase. Ei au fost la cumparaturi, dar e randul tau sa gatesti cina. In primul rand, pregatesti rapid un aperitiv cu salam crud-uscat, cat sa ii tii ocupati pana vine felul principal. Pe cate o felie de paine proaspata sau crocanta, dupa gust, asezi cateva felii de salam, alaturi de o frunza de salata si cateva felii de rosii sau ardei si vei vedea cum toti din camera sunt redusi la tacere. Si nu pentru ca nu mai au ce povesti, ci pentru ca nu vor sa intrerupa momentul plin de savoare.
Cat timp ciuguliti aperitivul, felul principal este aproape gata! Mai spune cineva o poveste amuzanta de la birou, se mai plange cineva de traficul din oras si nici nu va dati seama cand cina este pregatita. Asta pentru ca in astfel de situatii, produsele semipreparate de la Agricola sunt partenerii vostri de nadejde. Tot ce trebuie sa faci este sa le scoti din cutie si sa le pui la cuptor. Dupa ce le scoti din cuptor, mai ai doar un pas de facut: ornarea farfuriilor. Aseaza produsele semipreparate in farfuriile pentru musafiri si orneaza farfuriile cu legume proaspete sau alte alimente precum orez, paste sau, pentru cei mai indrazneti, chiar fructe. Chiar daca ideea a fost ca prietenii tai sa te surprinda pe tine, cand vor vedea ce masa creativa si apetisanta ai pregatit, ei vor fi cei surprinsi.
Acum va puteti aseza cu totii in jurul mesei si puteti incepe sa povestiti vrute si nevrute, in timp ce savurati cina alaturi de un pahar cu vin. Asa vizite surprize sa iti tot faca prietenii!
Echipa Promedica24 România s-a pregătit de Paști
- Detalii
În majoritatea companiilor din România se simte deja aerul de sărbătoare. Oamenii se gândesc la cozonaci, pască și la duminica petrecută alături de cei dragi. Familia Promedica 24 s-a pregătit de asemenea temeinic.
În perioada 27 martie – 3 aprilie, filialele Promedica24 au organizat, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, întâlniri ale doamnelor cu care colaborează pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Germania.
Aceste întâlniri au avut scopul de a oferi participantelor ocazia de a se cunoaște și de a-și împărtăși experiențele dobândite de-a lungul timpului, în activitatea de îngrijire a vârstnicilor.
În cadrul acestei desfăşurări, doamnele au avut ocazia să-şi pună în valoare creativitatea, prin ornarea diferitelor coşuleţe cu ouă colorate, bomboane şi ciocolată. Imaginaţia le-a fost pusă la încercare pentru a crea cele mai frumoase aranjamente de Paşti.
Despre Promedica24
Promedica24 prestează servicii de îngrijire pentru clienţi individuali şi instituţii din Germania. În numele acestora caută şi pregăteşte candidaţii pentru muncă, le asigură forma legala de muncă şi le organizează şederea în străintate. Echipa Promedica24 este formată din îngrijitoare şi asistente calificate precum şi consultanţi şi recrutori care au cunoştinţe bogate în ceea ce priveşte procedurile şi standardele serviciilor medicale şi de îngrijire, procedurile şi standardele serviciilor de recrutare şi condiţiile de recrutare din fiecare ţară. Promedica24 deţine mai multe certificări, printre care şi certificarea de calitate ISO 9001:2008.
Promedica24 a obţinut certificarea de calitate TÜV Rheinland.
- Detalii
Comunicat de presă
Bucureşti, 08 August 2014
Promedica24 a obţinut certificarea de calitate TÜV Rheinland.
În luna iulie, Promedica24 a obţinut certificatul TÜV Rheinland, acest pas fiind urmarea firească a eforturilor constante pe care compania le depune pentru îmbunătăţirea modului de lucru şi a calităţii serviciilor prestate.
Cu peste 16.000 de angajaţi în peste 500 de locaţii din peste 65 de ţări, TÜV Rheinland este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de certificare din lume. O organizaţie certificată lucrează pe baza unui sistem de management. TÜV Rheinland verifică dacă acest sistem de management este conform cu normele relevante şi după aceea emite un certificat. Clienţii şi partenerii unei organizaţii certificate au astfel siguranţa că acea companie lucrează respectând mai înalte standarde. Pentru menţinerea certificării, compania este verificată periodic.
Pe o piaţă în care reputaţia companiilor prestatoare de servicii a avut de suferit din cauza practicilor unor companii care urmăreau doar obţinerea profitului pe termen scurt, obţinerea unei certificări din partea unei organizaţii precum TÜV Rheinland este extrem de importantă. ”Românii îşi doresc să lucreze în străinătate şi mai ales Germania însă sunt neîncrezători deoarece au existat şi încă există foarte multe probleme. Au fost cazuri în care oamenii au plătit comisioane fără primi în final locul de muncă promis sau în care au ajuns în străinătate şi au fost nevoiţi să lucreze în condiţii mult mai grele decât cele discutate iniţial cu firma de recrutare. Din cauza acestor practici au avut de suferit şi companiile serioase cum ar fi Promedica24. Oamenii nu mai cred în promisiuni şi au nevoie de dovezi. De aceea pentru noi obţinerea acestui certificat reprezintă un pas important pentru a convinge oamenii că există firme serioase în acest domeniu şi că pot lucra în siguranţă în străinătate”, spune Corneliu Naforniţă, Recruitment Manager la Promedica24 Romania.
Despre Promedica24
Promedica24 prestează servicii de îngrijire pentru clienţi individuali şi instituţii din Germania. În numele acestora caută şi pregăteşte candidaţii pentru muncă, le asigură forma legală de muncă şi le organizează şederea în străintate. Echipa Promedica24 este formată din îngrijitoare şi asistente calificate precum şi consultanţi şi recrutori care au cunoştinţe bogate în ceea ce priveşte procedurile şi standardele serviciilor medicale şi de îngrijire, procedurile şi standardele serviciilor de recrutare şi condiţiile de recrutare din fiecare ţară. Promedica24 deţine mai multe certificări, printre care şi certificarea de calitate ISO 9001:2008.
Cum sa procedezi inainte sa te muti
- Detalii
Ai nevoie de o schimbare care sa-ti coloreze viata, sau dimpotriva, tocmai un eveniment mai recent iti impune sa te muti? In acest caz, iata cateva lucruri de care trebuie sa tii seama inainte de a face acest pas.
Este indicat sa mentionam cateva detalii care sunt trecute cu vederea mai mereu, desi tocmai de acestea va depinde nivelul tau de satisfactie dupa ce te vei fi mutat sau vei incheia o tranzactie imobiliara.
In primul rand, indiferent de tipul tranzactiei pe care il vei face - inchiriere, cumparare sau vanzare de imobil - incearca sa fii flexibil si sa negociezi cu cel din fata ta. Daca inchiriezi sau cumperi, este in beneficiul tau sa obtii o reducere oricat de mica, mai ales ca economia ne obliga pe toti sa “taiem” cam din orice cheltuiala. Chiar daca nu vei reusi, vei sti ca ai incercat si nu vei regreta ulterior. Daca vinzi, o reducere insignifianta pentru buzunarul tau poate fi exact acel impuls pe care cumparatorii il asteapta, vei demonstra ca nu esti o persoana rigida, ci dimpotriva, iti doresti ca ambele parti sa fie multumite iar acest lucru ii va persuada si mai mult.
Incearca sa vezi minusurile unei proprietati inaintea avantajelor. Daca vinzi, compenseaza un minus precum locatia periferica printr-o mica investitie in design-ul apartamentului sau casei respective. Daca esti cel ce cumpara sau inchiriaza, incearca sa iti notezi minusurile proprietatilor vizitate si alege-o pe cea cu care iti va fi mai usor sa traiesti cel putin la inceput, pentru ca mutatul necesita timp, energie si bani pe care trebuie sa le rezervi cu intelepciune.
Cauta ajutor. Fie ca te vei muta singur sau cu familia, o mana de ajutor in plus nu strica niciodata. Si nu ne referim doar la mutatul bagajelor, ci si la gasirea unei proprietati sau alegerea acesteia. Fie ca este vorba de un prieten, o cunostinta sau un agent imobiliar, niste ochi in plus pot sa vada ceea ce ti-a scapat.
Si nu in ultimul rand, apeleaza la site-urile cu oferte imobiliare de pe internet. Acolo vei gasi cele mai diverse oferte, iti vei putea verifica bugetul si iti vei forma o idee in privinta raportului zona-aspect-pret cel mai bine. In plus, vei gasi aranjate in ordine intr-o lista anunturi in functie de oras si de cel ce a postat. Asadar vei gasi apartamente si garsoniere din Cluj, Bucuresti, Brasov dupa o simpla cautare prin filtre. De exemplu, ofertele imobiliare de vanzari apartamente 2 camere in Cluj au un mare succes actualmente, asa ca foloseste aceste informatii pentru a face cea mai buna afacere!
Magazinul Artistilor te echipeaza cu produsele de care ai nevoie!
- Detalii
Magazinul Artistilor este un magazin online ce comercializeaza produse si accesorii pentru pictura, modelaj, desen, gravura, seturi creative pentru copii precum si multe altele. Gasiti cel mai bun pret la peste 1000 de produse Daler Rowney si numeroase surprize va asteapta in fiecare luna.
Implicarea in arta are atat beneficii functionale cat si emotionale, iar copiii sunt cei care isi pot dezvolta cu usurinta abilitatile si aptitudinile cu ajutorul seturilor creative si educative din cadrul magazinului virtual.
Despre Magazinul Artistilor
"Lasa frau liber imaginatiei!" Acesta este motto-ul Magazinului Artistilor ce a luat nastere in anul 2013 din pasiune pentru arta dar si din dorinta de a pune la dispozitie "uneltele" necesare artistilor din Romania. Politica celui mai bun pret, calitatea produselor si serviciilor oferite atrag cu sine multumirea clientilor nostri, iar asta ne motiveaza de fiecare data.
“Colaboram cu firmele Daler Rowney, Royal and Langnickel, La Doratura, Combinatul Fondului Plastic, oferind produse de calitate la preturi accesibile tuturor artistilor din Romania.” – Octavian, manager Magazinul Artistilor
Pe langa distractivele seturi educative pentru copii ce imbina cu succes jocul cu invatarea, adultii se pot bucura de o gama larga de produse de calitate recunoscuta. Culori acrilice, uleiuri sau acuarele, pensule de toate marimile si texturile, sevalete, hartie si blocuri pentru schite sau pictura, panze si alte accesorii, sunt doar cateva dintre cele prezente pe Magazinul Artistilor.
De ce sa alegi Magazinul Artistilor?
Facem tot timpul ceea ce promitem! Politica celui mai bun pret adoptata inca de la inceput este garantia pe care o oferim clientilor nostri, recompensandu-i in cazul in care gasesc aceleasi produse la preturi mai mici pe alte site-uri de specialitate.
Poti contribui si tu in sectiunea de blog sau poti citi sfaturile noastre si alte articole de interes. Dorim sa sustinem arta in Romania, iar din acest motiv, incurajam artistii sa impartaseasca pe blogul nostru experientele proprii, atat pentru a uni comunitatea artistilor cat si pentru a-i ajuta pe cei aflati la inceput de drum.
Aboneaza-te la newsletter, iar la prima comanda vei primi un cadou surpriza din partea noastra! In plus, vei fi in permanenta la curent cu toate noutatile, promotiile si concursurile organizate.
In incercarea de a multumi chiar si cele mai exigente cerinte suntem in continua dezvoltare si imbunatatire a calitatii serviciilor oferite, diversificare a produselor comercializate si punem intotdeauna pe primul plan feedback-ul utilizatorilor.
Magazinul Artistilor te echipeaza cu toate produsele de care ai nevoie pentru a-ti lasa frau liber imaginatiei!
Imprimeuri de calitate prin tehnica serigrafiei
- Detalii
In ultima perioada se apeleaza la companii specializate in domeniul personalizari materialelor textile pentru promovarea afacerilor sau pentru diverse evenimente, insa apare problema spalarii materialelor personalizate: pierderea calitatii inscriptionarii.
Elmo Print a rezolvat aceasta problema folosind pastele si vopselele de tip plastisol, fabricate dupa o reteta proprie si brevetate de catre OSIM, iar calitatea materialelor perzonalizate este una foarte buna la un pret fara concurenta pe piata din Romania.
Elmo Print este o firma formata dintr-un colectiv tanar, activ, dornic de a exploata piata in crestere, cu o clientela diversificata, din domeniul sportiv (foarte multe echipe de marca din Romania), prin personalizarea echipamentelor de lucru, protectie si divertisment (tricouri personalizate, salopete s. a. m. d.). Peste 90% din productie este livrata firmelor mari din Romania. Firma functioneaza din anul 1991.
In cursul anilor, marci de prestigiu - Coca Cola, Ursus, Holcim, Terapia, Napolact, Ciuc, Praktiker, Polus Center, Iulius Mall, U-Mobitelco baschet si multe altele - au folosit imprimeuri textile personalizate de noi. Unele marci sunt si azi clientii nostri. Dupa douazeci si trei ani de traditie neintrerupta in imprimerie si personalizare textila, avem curajul sa afirmam ca suntem una dintre cele mai vechi si cu experienta imprimerii textile private din Romania.
Suntem interesati de o colaborare in termenii castig-castig cu oricine poate aprecia valoarea unui imprimeu, fie pe linie de magazine, fie pe linie de produse promotionale, echipamente de protectie sau articole textile personalizate. Pentru noi, calitatea conteaza foarte mult. De aceea imprimeurile sunt realizate prin tehnica serigrafiei. Acest procedeu ofera rezistenta mecanica si chimica foarte buna printurilor pe suport textil, iar personalizarile vor fi de lunga durata.
Pentru detalii va rugam sa accesati pagina noastra www.elmo-print.ro pentru a afla cat mai multe despre activitatea noastra.